De ce un popas în lumea basmului? Pentru că omul contemporan, indiferent de vârstă, resimte mai mult decât oricând, nevoia de modele comportamentale, de principii morale valorizante, într-o societate în care tehnologia modernă capătă tot mai mult teren.
Proiectul național Popas în lumea basmului a ajuns, în anul școlar 2014-2015, la cea de-a III-a ediție, fiind înscris în CAER, poziția 197, pagina 8 și a îmbrăcat forma unui concurs național de literatură si teatru. Destinat elevilor clasei a V-a, concursul s-a desfășurat în perioada 15 februarie- 15 mai 2015 și a reunit un număr de 60 de participanți din 12 județe ale țării. Proiectul a continuat tradiția edițiilor anterioare, căci li s-a cerut celor aflați la început de gimnaziu să creeze basme proprii, respectând particularitățile stilistice ale acestui tip de scriere. La secțiunea a II-a a proiectului, elevii au redat o scenă dintr-un basm populat autohton, sub forma unor desene sau a unor machete. Din păcate, cea de-a treia activitate a proiectului nu s-a mai bucurat de succesul edițiilor anterioare, căci elevii nu s-au mai arătat interesați de a empatiza cu eroii basmelor, de a le prelua emoțiile și efuziunile lor caracteristice, sub forma reprezentațiilor scenice. Motivul reticenției elevilor pentru spactacolul de teatru, ai cărui protagoniști să fie chiar ei, se explică prin lipsa timpului necesar pregătirii și repetării pentru un act teatral calitativ. Să sperăm că anul viitor timpul va avea mai multă răbdare cu ei și se vor dedica și unor astfel de activități.
La secțiunea literară, cea mai convingătoare pentru a obține premiul I a fost o elevă din clasa a V-a de la o școală gimnazială din județul Buzău, care a dovedit talent si originalitate în crearea unui basm propriu. De la școala noastră, nu s-au lăsat mai prejos elevele Balaș Antonia-Beatrice și Balint Antonia-Lorena de la clasa a V-a A, care au obținut premiul al II-lea. Ursu Andrei, de la aceeași clasă a demonstrat, prin basmul său, că merită premiul al III-lea, iar mențiunea a mers la Samson Andreea.
Vă invităm și în anul școlar următor să faceți un popas binemeritat, alături de elevii de clasa a V-a, în fascinanta lume a basmului popular autohton, pentru a ne regăsi individualitatea și de a ne explica de ce lumea contemporană nu mai arată interes pentru descoperirea adevăratelor valori umane.
Profesor,
Lăcrămioara Găină