În urmă cu câteva zile, porneam o campanie de strângere a unor donații pentru reabilitarea terenului din curtea școlii. Ne-am mobilizat, cu mare entuziasm, mai întâi noi, cadrele didactice din școală, apoi ni s-au alăturat foștii elevi, care ne-au încurajat să mergem mai departe. Zilele trecute am primit o donație substanțială din partea companiei PICSART http://www.picsart.ro care ne-a onorat și ne-a arătat că nu suntem singuri în efortul nostru de a împlini visul copiilor de a se juca într-o curte modernă. Această donație ne responsabilizează și mai mult pentru a crea un spațiu cu adevărat primitor pentru toți beneficiarii.
Noi, elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” Buhuși, vă suntem recunoscători și vă vom invita, cât de curând se va putea, să jucăm volei sau baschet în curtea școlii noastre!