Atunci când vine primăvara…

Atunci când vine primăvara…

Un vechi proverb evreiesc spune că îngerii, neputând ajunge pretutindeni, Dumnezeu a trimis pe pământ, mama. S-a scris si se vor mai scrie multe despre această persoană dar, mai presus de cuvinte vorbesc faptele.

Conduși de acest nobil sentiment, inimoșii elevi ai Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Buhuși au organizat, cu mult entuziasm, o serbare dedicată mamei. Momentele de teatru pregătite de elevii claselor a IV-a B, conduși de doamna învățătoare Rachieru Minodora, a VI -a A, îndrumați de domnul profesor Mazilu Gheorghe, a VII- a C, coordonați de doamna profesoară Găină Lăcrămioara, au emoționat, dar au smuls și ropote de aplauze, răsplătind munca talentaților actori.

Într-o alternanță plăcută, au rivalizat cu piesele de teatru muzica de cea mai bună calitate, Beethowen și Clayderman fiind interpretați cu mare virtuozitate de elevele Apostică Bianca și Apostică Alexia.

Melodii cunoscute a interpretat la saxofon Moise Mihnea, dovedind reale calități interpretative. Corul școlii, condus de domnul profesor Aplugătiței Andrei, a reamintit de ce ne e atât de dragă și necesară mama, prin cântece de mare sensibilitate.

Au cântat de asemenea, elevele Pepeneață Viviana de la clasa a V-a B, Derlă Andra acompaniată de colegul său, Purică David, la chitară, și Briana Olteanu, clasa a VIII-a B, (care a și prezentat momentele evenimentului): cu toții ne-au fermecat cu vocile lor.

Nu au lipsit momentele de poezie, ce au emoționat până la lacrimi spectatorii în interpretarea Alexandrei Ferică de la clasa a VIII-a B. Programul artistic a fost încheiat de dansatorii clasei a IV a B, ce au ridicat la propriu sala în picioare.

Continue reading