Pe urmele lui Mihai Eminescu…

Luni, 16.01. 2017, școala noastră a serbat 167 de ani de la nașterea poetului, care avea să devină emblema culturii românești: Mihai Eminescu, poezie și cântec atingând sensibilitatea fiecăruia. Amfiteatrul instituției a găzduit o întâlnire de suflet între mai multe generații: dascăli – pensionari ai școlii, actualele cadre didactice și elevi de la mai multe clase.
Seria activităților a fost deschisă de clasa a III-a B coordonată de înv. Radu Elena, care a făcut cunoscută legenda obârșiei marelui poet, apoi Lupu Delia de la clasa a IV-a A a transmis, prin vocea ei suavă și cristalină, emoția versurilor poeziei „O, rămâi”. Elevii de la clasa a V-a A au arătat că îl iubesc pe Eminescu, printr-un recital de poezie aparținând acestuia, iar cei de la a VII-a B au stârnit admirația publicului prin interpretarea vocală și instrumentală a unor creații închinate, de-a lungul timpului, marelui poet. Clasa a VIII-a C a arătat că Eminescu îi poate fascina și pe elevii mai puțini silitori în cadrul unei scenete intitulate „Și totuși Eminescu…”
Manifestările au continuat și marți, 17.01.2017, în cadrul celei de-a doua activități a proiectului de parteneriat educațional cu școli din mediul rural și intitulat „Lectura-încotro?”. Cele trei unițăți școlare: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuși, Școala Gimnazială nr. 1 Blăgești și Școala Gimnazială „Ion Rotaru” Valea lui Ion și-au desemnat câte un echipaj format din patru elevi de clasa a VI-a pentru a participa la concursul anual vizând cunoașterea vieții și operei poetului nepereche. Concursul s-a desfășurat pe trei runde: cunoașterea unor date din viața și opera artistului, recunoașterea titlului unor poezii din care li s-au citat câteva versuri, apoi s-a verificat lectura basmului „Făt-Frumos din lacrimă”.Ei au demonstrat că le-a făcut plăcere să facă un popas în lumea poeziei eminesciene, că lectura rămâne una dintre preocupările lor plăcute.

Prof. Găină Lăcrămioara

16129928_564052617121572_1847513156_o

Continuarea